Minunea săvârșită de Maica Domnului cu o femeie care nu știa să se roage
Întâmplarea este povestită chiar de preotul Ioan Sofonea, iar minunea s-a petrecut cu mama lui: „Sofia, mama mea era o femeie necăjita, fără carte și nu avea posibilitatea să citească din cărți. Părintele Arsenie i-a zis odată.
– “Roagă-te cum știi, că Dumnezeu îți primește rugăciunea.”
Avea Părintele și vorba aceasta de la Sfinții Părinți: “Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie.”
Într-o noapte, în vis, Maica Domnului i s-a arătat și a învățat-o pe mama mea următoarea rugăciune:
“Împărăteasa mea preabună, și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor, ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți, acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mă ca pe un neputincios, hrănește-mă ca pe un străin. Necazul meu îl știi, ci-l dezleagă precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă folositoare grabnică, nici altă mângâietoare bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă ajuți, și să mă acoperi în vecii vecilor. Amin.”
Când s-a trezit, rugaciunea îi ramăsese întipărită în minte și ne-a învățat repede și pe noi, copii ei să nu cumva să o uite. Însa acest lucru nu s-a întâmplat niciodată. I-a spus și Părintelui Arsenie această rugăciune, și el i-a zis:
– “No vezi, așa să te rogi, cum te-a învățat Maica Domnului!”
Dupa o vreme, am descoperit că această rugăciune este și în Ceaslov (la finalul Rugăciunii de Dimineață), exact așa cum a învățat-o Maica Domnului pe mama mea Sofia, ceea ce ne dă certitudinea că rugăciunile care ne-au rămas de la Sfinții Părinți ai Bisericii nu sunt inventate de aceștia, nu sunt din mintea lor, ci le-au fost insuflate de Duhul Sfânt.
“Lipește-te de Dumnezeu, de Maica Preacurată, și viața ta se va umple de sens. Când te-a lepădat Dumnezeu și nici sfinții nu se mai roagă pentru tine, a mai rămas cineva care nu te-a părăsit: e Maica Domnului, iar Maica Domnului e ascultată.” (Pr. Arsenie Boca)”
Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca:
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, și astfel, ținând la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajută-mi ca rugaciunea Prea Sfânt Numelui Tău să-mi lucreze în minte mai repede decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, că iată mint în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întunerec. Patimile au pus tină pe ochiul minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind inimile noastre și toate împreună au făcut temnița în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, și așa risipim în deșertăciuni zilele noastre, umiliți și dosădiți până la pământ.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniței în care Te ținem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor și fă lumină sufletelor noastre.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul, că Duhul Tău cel Sfânt Se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea noastră rămân pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că nu ne dăm seama ce nedesăvârșiți suntem, cât ești de aproape de sufletele noastre și cât Te depărtăm prin micimile noastre, ci luminează lumina Ta peste noi ca să vedem lumea prin ochii Tăi, să trăim în veac prin viața Ta, lumina și bucuria noastră, slavă Ție. Amin.
Preotul Ioan Sofonea, “Am Auzit Un Sfânt Vorbind – Arsenie Boca”