Începutul pocăinței

Omul care trăiește în păcat se află în afara sinelui său. Pentru a se pocăi trebuie să reintre în sine, Conștientizarea păcatelor este începutul întoarcerii la Tatăl Cel iubitor de oameni.

În viața noastră deseori vedem cum iubitorul de oameni Dumnezeu ne călăuzește prin atotînțelepciunea Lui la conștientizarea păcatelor și la pocăință. O problemă de sănătate, un accident, o întâlnire cu vreun om al lui Dumnezeu, o carte care ne-a căzut în mână – sunt câteva din nenumăratele mijloace pe care le folosește Dumnezeu ca să ne aducă la conștientizarea păcatelor noastre.

Primejdia care există după conștientizarea stării noastre este deznădejde. Ne ocrotește însă nădejdea nezdruncinată în mila lui Dumnezeu. Oricât de mare ar fi numărul păcatelor noastre, nu poate birui milostivirea lui Dumnezeu. ”Chiar și în păcatul de moarte dacă ar cădea cineva, dacă-l regretă din tot sufletul, dacă se îndepărtează de el și se întoarce la Domnul sincer și în faptă, să aibă curaj și mare nădejde, căci nu va pierde viața veșnică și mântuirea”.

După conștientizarea păcatului urmează hotărârea pocăinței. Este punctul critic în parcursul omului care hotărăște dacă va rămâne în întunericul păcatului se va întoarce la Dumnezeu.

Dumnezeu, prin gura prorocului, îi cheamă pe oameni să se întoarcă spre iubirea Lui, cu pocăință sinceră, și nu formală: Întoarceți-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns și cu tânguire. Sfâșiați inimile (prin durerea pocăinței), și nu hainele voastre (care sunt manifestarea exterioară a plânsului), și întoarceți-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv și îndurat.

Dumnezeu dorește întoarcerea și mântuirea omului, dar nu-l silește, fiindcă îi respectă libertatea.

Ieromonahul Grigorie, Pocăința și spovedania, Ed. Egumenița, 2019