„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!

Ca să ne dăm seama cât de adânc a pătruns, în oameni, faptul Învierii lui Iisus, e de ajuns să pomenim o întâmplare:

Un alt Iacov, însărcinat cu „lichidarea treburilor” lui Dumnezeu pe pământ, ţine în faţa unei foarte numeroase adunări o strălucită cuvântare de câteva ceasuri, „dovedind” – chipurile! – că nu există Dumnezeu. Şi fiind încântat de cuvântarea sa şi de temeiurile „dovezilor”, vru să mai dea o dovadă. Drept aceea, dete îngăduinţă ca acela care se va simţi în stare să-l contrazică are cinci minute liber s-o facă în faţa adunării. Din mulţime se desprinde un preot umilit la chip, dar cunoscător de oameni şi cu flacăra credinţei în inimă.

– Ai grijă, n-ai decât cinci minute!

– E şi prea mult, răspunse preotul.

Ajuns în faţa mulţimii, se produse un freamăt şi începu cea mai scurtă cuvântare aşa:

– Fraţilor, Hristos a înviat!

Şi toată sala răspunse:

– Adevărat a înviat!

Ce a urmat nu mai interesează. Faptul dovedeşte însă esenţialul: în străfundurile omului este o reacţiune esenţială faţă de negaţie, faţă de moarte.

„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr Dumnezeu există!

„Hristos a înviat!” înseamnă: Într-adevăr există lumea cerească, ca lume reală şi fără de moarte!

„Hristos a înviat!” înseamnă: Toate nădejdile bune ale omenirii sunt îndreptăţite!

Toate problemele principale şi grele sunt lămurite, cătuşele întunericului şi ale tristeţii sunt sfărâmate fiindcă: „Hristos a înviat!”.

Părintele Arsenie Boca, Lupta duhovnicească cu lumea, trupul şi diavolul, ediție revizuită, Editura Agaton, Făgăraș, 2009 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *