Dumnezeu ia în considerare și cel mai mic semn al efortului tău de a răspunde la darul vieții

Taina dragostei Tatalui doreste Mantuitorul sa o vada armand in noi. Cei nevrednici partea necredinciosilor vor avea. Daca nu valorifici talantul ce-l ai in dotare, macar preda-l mai departe. Raspunsul defectuos al omului este: „Nu pot, e greu!”. Nu e cazul sa negociem, ai taina adevarului. Despre frumusetea bunelor doriri, a unuia pentru celalalt.

„Foc am venit sa arunc pe pamant si cum as vrea sa arda..” (Luca 12, 49) Parca si vedem cum arde focul ce cuprinde toata bogatia de marime de viata a lui Dumnezeu. „De-ar arde asa precum l-am adus sa arda!” Cum admira El gandul Tatalui, aratandu-Se uimit in fata tainei dragostei Tatalui. Aceasta taina a dragostei Tatalui este viata noastra. El o vedea ca arzand in noi, vedea implinindu-se trairea Tatalui in noi, intru frumusetea propriei Lui iubiri.

„Eu, cu Tatal, in voi sunt. Foc s-a aprins si cum arde el. Foc s-a aprins in lume, venind Eu cu ce-am venit de la Tatal Meu. De s-ar vedea omului cum arde acest foc al tainei tainelor, al dragostei Tatalui in oameni. De s-ar vedea cum arde!”

Cum apreciaza El felul in care arde focul! Sa ne incumetam si noi a ne apropia de uimirea lui Hristos in fata tainei Tatalui, a carui dragoste arde, precum un foc dumnezeiesc, in oameni. Taina dragostei Tatalui devine, oarecum, opera pipaibila, palpabila, in necuprinsa ei frumusete. Arde, deci exista, apoi lumineaza si incalzeste dand viata.

„Cum arde! Sa tot arda, de-a dragul sa te uiti cum arde Tatal in voi. In Mine stiu cum arde. V-as arata cum arde focul, si in voi, asa cum arde in Mine. De ati putea receptiona acest lucru, ce fericiti ati putea fi, ce daruiti v-ati putea socoti prin faptul ca pur si simplu sunteti, avand darul vietii.”

Pentru cine vorbea asa? Vorbea cu sufletul la gura, unor oameni prea putin atenti.

Tot astazi, am citit cu un fior deosebit despre pilda cu administratorul nevrednic (Luca 12, 41-47), care a ramas sa administreze casa stapanului si care a devenit necredincios, neloial. Dupa ce pleaca stapanul, incepe a bate slugile si a se desfata, dupa bunul lui plac, din averea stapanului. Cand va veni stapanul, ni se spune, si va vedea ce prada s-a facut, „o va taia in doua (pe sluga), iar partea ei va pune-o cu cei necredinciosi” (Luca, 12, 45-46), adica va avea parte de ceea ce au necredinciosii, pentru ca nu a chivernisit. In loc de rasplata, partea lui va fi acolo unde se afla partea necredinciosilor. Mai rau decat cu nimic se va alege.

Nu a avut Mantuitorul alt termen de inspaimantare a ascultatorilor, pentru perspectiva ce-a prezentat-o referitor la soarta celor nevrednici, decat sa spuna ca nevrednicul va avea partea necredinciosilor. Tragedia situatiei cu raspunderile neluate in primire pentru valorile incredintate lor, va fi atat de grozava ca a necredinciosilor. Partea necredinciosilor e atat de grozav si de infricosat lucru, cand ei vor trece din viata pamanteasca, dincolo.

M-a atins asta, intr-un mod deosebit, descoperind motiv de ingrijorare pentru neatentia noastra la valoarea darului vietii, pe care-l avem de la Dumnezeu si pe care-l chivernisim gresit, pe dos. Ce grozavie. Desigur iti vine, cumva, o ispita de revolta: „Chiar asa? Bietii necredinciosi. Poate ei nu au fost in stare de mai mult”. Cum este si in cazul tanguirii: „Crezi tu?” – „Cred, Doamne, dar ajuta necredintei mele”. Mi-e frica sa zic „nu cred” fiindca vad ca trebuie sa cred, dar eu nu ma simt crezand. Simt ca e necesar sa cred – si e mare lucru -, dar nu pipai ultima lumina a acestui „necesar”.

„Unde e credinta voastra? – a zis in alt loc Mantuitorul. – Putin credinciosilor! Daca ma vedeti pe Mine manifestandu-ma si facand ce fac, nu puteti deduce ca de la Dumnezeu sunt, oare nu puteti face legatura asta? Doar v-am dat minte, ca sa faceti legatura intre ceea ce vedeti si intre izvorul de unde poate veni ceea ce vedeti atat de minunat; nu puteti face legatura intre efect si cauza, de la efect sa deduceti cauza?”

Este o tristete imensa a Mantuitorului, pentru faptul ca nu apreciem, nu facem conexiunea aceasta intre Dumnezeu si opera Sa, din opera putandu-se descoperi minunatia tainei lui Dumnezeu. Mantuitorul pretinde sa-L credem pe cuvant. Omule, nu poti crede ca Dumnezeu te iubeste in asa fel incat un cat de mic semn ca esti si faci ceva, pentru El e un lucru mare? El te vede atat de mare din cel mai mic semn.

Dumnezeu ia in considerare si cel mai mic semn al efortului tau de a raspunde la darul vietii; un infim semn de adevarata aderenta la inima lui Dumnezeu care ne iubeste, pentru El e asa cum pentru o mama, un cat de vag semn al unei calitati a copilului ei constituie ceva de necuprins in cuvinte, o bucurie imensa: „Copilul meu, uite ce a facut sau a gandit!” Vede ceva in fapta buna a copilului, oricat ar fi ea de insignifianta.

Părintele Miron Mihăilescu