De ce ne adresăm Maicii Domnului: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi”, când mântuirea noastră e în mâinile lui Dumnezeu?
– Gheronda, cineva ne-a întrebat: «De vreme ce mântuirea noastră e în mâinile lui Dumnezeu, de ce ne adresăm ei: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu mântuieşte-ne pe noi”, atunci când o chemăm în rugăciune?».
– Să presupunem că o femeie este vecină cu mama unui ministru. Pe care o roagă să o ajute să-i găsească un loc de muncă pentru copilul ei. Vecina se arată binevoitoare, însă nu-i va găsi ea însăşi locul de muncă, ci-l va ruga pe fiul ei, care ca ministru, are această posibilitate şi va face hatârul mamei sale. Tot aşa şi noi, o rugăm pe Maica Domnului să ne mântuiască, iar Maica Domnului Îl roagă pe Fiul ei, Care are această putere. Şi Acela îi face hatârul, pentru că o iubeşte mult pe Maica Sa.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Despre rugăciune, Editura Evanghelismos, Bucureşti, 2013 – fragment