Cei blânzi şi smeriţi cu inima au mai puţine ispite în viaţa aceasta

Cea mai uşoară cale de mântuire este cea a celor blânzi şi smeriţi cu inima. Cu blândeţea dobândim pe oameni, iar cu smerenia alungăm pe diavoli şi chemăm în ajutorul nostru pe îngeri. Cei blânzi şi smeriţi cu inima au mai puţine ispite în viaţa aceasta, adică „află odihnă sufletelor lor”, pentru că prin blândeţe îmblânzesc şi câştigă dragostea tuturor oamenilor, iar prin smerenie ard pe diavoli şi îi alungă departe de ei.

Spun Sfinţii Părinţi că blândeţea stă între mânie şi dragoste. Apoi adaugă: „Blândeţea să nu te ducă până la laşitate; nici dragostea să nu te ducă până la nepăsare”. Deci, trebuie să folosim cu grijă blândeţea, care stă totdeauna la mijloc, între mânie şi dragoste. Nici atât de blânzi încât să se hulească Evanghelia şi numele lui Dumnezeu înaintea noastră din pricina dragostei; nici cu totul aspri şi neînduplecaţi, încât să pornim spre mânie şi răzbunare pe aproapele nostru.

Iar, despre smerenie spun Sfinţii Părinţi că este haina lui Hristos, pentru că a luat trup omenesc pentru mântuirea noastră.

Hristos a primit în trup patimile firii neprihănitoare, ca foamea, setea, durerea, oboseala. Iar patimile firii păcătoase, adică păcatele, nu le-a primit Hristos.

Arhimandrit Ilie Cleopa

Ne vorbește Părintele Cleopa, Volumul 5, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *