Când ne luptăm cu patimile noastre, atunci suntem pe cruce

O, Doamne, mult mai doreşti Tu mântuirea noastră!
Sunt nepăsător ca o piatră. Văd ce trebuie să fac şi rămân tot în îndoială, tot leneş.
Când eşti bătut şi insultat de toţi şi te rogi Domnului să te ierte, pentru că nu eşti bun de nimic, umilinţa ta e o înălţare în faţa lui Dumnezeu.
Când Sfinţii spun că nu sunt buni de nimic, atunci sunt şi mai luminaţi şi mai mari.
Smerenia cea mai mare arată sfinţenia cea mai mare. Și ea a fost a Domnului. A murit pentru noi pe Sfânta Cruce, pentru ca să ne înveţe să stăm cu inima goală de gânduri deşarte, bătuţi în cuiele înţelegerii duhovnicești şi ale răbdării sfinte, înaitând pe calea împlinirii sfintelor Sale
porunci.
Sfânta Cruce e viaţa creştinului, e viaţa pe calea cea strâmtă. Sfânta Cruce e inima creştinului, în care iubirea pentru Dumnezeu şi iubirea pentru oameni stau împreună.
Sfânta Cruce e cerul pe pământ, adică harul lui Dumnezeu în inima noastră.
Când ne luptăm cu patimile noastre, atunci suntem pe cruce.
Fiecare trebuie să ne purtăm crucea mântuirii până la capăt.
Dumnezeu e Cel ce ne întăreşte. De n-ar fi El, n-ar sta în picioare casa sufletului nostru.
Ne-a iubit atât de mult Dumnezeu, încât S-a făcut om. Ce măreţie! Ce smerenie negrăită! Câtă iubire! Nu poţi lăuda cum se cuvine pe Dumnezeu niciodată. Nu ai cuvinte.
El e prea bun iar eu sunt un ticălos, cel mai curvar, cel mai rătăcit!
Ai milă de mine, gângavul! Nu mă uita pe mine, impostorul!
Laudele strică sufletul.
Cu cât te întorci acasă cu mai puţine imagini sau gânduri, cu atât mai bine.
Trebuie să Îl dorim pe Dumnezeu. Trebuie să ne smerim continuu.
Patima desfrânării aprinde în tine focul Iadului. Aduce gânduri de ruşine şi vătămătoare. Focul Sfântului Duh aduce linişte, curăţie, smerenie, pocăinţă, lacrimi.

Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruş, Cuvintele duhovnicești I – Teologie pentru azi