Când anume cunoaștem că am sporit în rugăciune și smerenie?

Sporești în rugãciune și smerenie atunci când simți nevoia sã te rogi așa cum simți nevoia de aer și apã. Existã o chemare ascunsã în tine care te îndeamnã continuu sã ceri, sã mulțumești și sã lauzi pe Creatorul tãu, eul din tine care se vrea la Tatãl și la mama lui. El dorește sã se biruiascã pe sine, dar se vede slab și neputincios. El nu vrea sã fie rob, adicã împãtimit, purtând un nume atât de mare, de creștin, ci se vrea lângã Stãpânul și Rãscumpãrãtorul sãu.

Astfel, sufletul se trezește în om și simte cum inima rãnitã de dor se apropie de Dumnezeu sã comunice. Așa încep marile treziri spre viațã în Dumnezeu. Ecoul acesta armonios pe care-l auzi în tine este semnul cã ești viu și vrei sã rãmâi omul viu în bucuria harului Celui dãtãtor de viațã. Sfântul Ciprian zice: Cum vrei sã fii auzit de Dumnezeu, când nu te auzi nici pe tine însuți? Sau Spune-mi unde ești atunci când nu te afli înlãuntrul tãu? Și iarãși: „Darul anume își face loc în noi, pe mãsurã ce se trezește eul nostru și sunt dezrãdãcinate patimile”. Când inima se va curãți de patimi, atunci se va înflãcãra simțirea cãtre bunul Dumnezeu.

Totul este zidit de darul Sfântului Duh, fiindcã darul li se dã întotdeauna preaîmbelșugat credin-cioșilor. Cei ce I s-au dãruit Lui fãrã de întoarcere sunt cãlãuziți de El și El singur îi zidește așa cum știe.

Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale. Cei care îl cautã pe Domnul, Îl gãsesc pe mãsura împlinirii lor. „Lui Dumnezeu îi trebuie numai inima și îi este de ajuns”, dacã ea va sta deschisã cu evlavie în fața Lui. Rugãciunea neîncetatã tocmai în aceasta constã, sã ne aflãm întotdeauna cu evlavie în fața lui Dumnezeu. Iar peste aceastã stare, pravila, rugãciunea cititã, nu face decât sã punã lemne pe foc.

Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. Roagã-te, deci, cu simțire! De unde aș înțelege cã Dumnezeu nu este atât un Dumnezeu al minții, ci al inimii, spun Sfinții Pãrinți. Puterea rugãciunii nu stã în cutare sau cutare cuvinte, ci în felul cum se sãvârșește. Aceastã grijã, preocupare de finețe sufleteascã continuã, aduce o retragere în tine neprovocatoare și smeritã în toate.

Părintele Arsenie Papacioc, Convorbiri duhovnicești