Calea mântuirii e chiar Cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuși ca om adevărat

Petru, Iuda și Ioan, acești trei ucenici ai Domnului, din pricina iubirii lor aprinse, fiecare au făcut câte o greșeală în ucenicia lor. Doi s-au îndreptat, unul s-a surpat. Astfel, într-o călătorie, când oamenii dintr-o cetate oarecare, recunoscându-i, n-au voit să-i primească, Iacob și Ioan (au zis): ”Să ne rugăm ca Ilie să pogoare foc din cer peste ei, să-i arză”. (Luca 9, 54).

Cinstea și prețul pe care-l avea Domnul în inima lor, precum și râvna și iuțimea lor încă nu le aveau în cumpănă și cu dreaptă socoteală, și așa au ars o greșeală. Mântuitorul i-a adus la blândețe și la dreapta socoteală, povățuindu-i: “Nu știți ce duh grăiește prin voi aceasta”(Luca 9, 55).

După frumoasa mărturisire de credință: ”Tu ești Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu!” (Matei 16, 16) și după lauda Mântuitorului – Care în așa fel i-a spus-o ca oarecum să-l ferească de primejdia laudei și a părerii de sine -, când Iisus a început să le spună Apostolilor despre patimile și răstignirea sa, Petru, în iubirea lui, n-a putut răbda o socoteală ca aceea. Atunci, ca unul ce nu avea și cunoștința tainelor lui Dumnezeu, care să ție cumpăna dreptății cu puterea iubirii aprinse și înțelese omenește, capătă de la Dumnezeu palmele acestea: ”Înapoia mea, satano!” Sminteală-mi ești!” (Matei 16, 23).

Sigur că nu Petru era Satana, ci un gând al satanei intrase și se exprimase prin gura lui Petru.

Era o spărtură, o descumpănire între puterile lui sufletești: cunoștință, dragoste, iuțime. Și se vede că încă nu s-a tămăduit cu îndreptarea aceea. Mai bătrân fiind și mai greu de leac, iubirea lui încă nu se strămutase, ci mai ținea ceva pentru sine.

Iuda voia ca și Mântuitorul să iubească ce iubește el. Adică să întemeieze o împărăție pământească a cerurilor și Iisus să Se (facă) împărat, iar el mare sfetnic, vistiernic al arginților, că tare era umilit să fie trimis desculț, fără traistă, fără băț, să propovăduiască o împărăție pe care nu o vedea cu ochii săi de lut și pentru care n-avea decât o zdreanță de pungă goală.

Așa fiind făcut, parcă era de un gând cu tot neamul său. De aceea, deși Mântuitorul l-a iubit și l-a înzestrat cu daruri întocmai ca și pe ceilalți, totuși a rămas evreul fără leac, iubind un Dumnezeu al veacului de acum, iar pe Iisus, Care nu corespundea iubirii sale pământești, L-a vândut cu 30 de arginți, câștig ce a mai putut să scoată pentru slujba de trei ani.

Toți oamenii, fără deosebire, suntem în aceeași vreme și fiii oamenilor, și fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13).

După trup suntem făpturi pământești, iar după duh făpturi cerești; care însă petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne întoarcem și ajungem iar Acasă! Fericit este cine se întoarce de bunăvoie!

Unii însă nu se mai întorc…

Sunt cei ce ascultă de vraja vrăjmașă care-i scoate din cale și  pofte pieritoare îi încâlcesc în lume. Vraja aceea a păcatului cu vremea le slăbește mintea; de așa fel le-o întoarce încât ajung să zică binelui rău și răului bine, din fiii lui Dumnezeu făcându-se vrăjmașii lui Dumnezeu. Vremea li se gată; lumina minții li se stinge; așa îi prinde noaptea (Ioan 9,4) – moartea – rămași rătăciți de Dumnezeu și neîntorși Acasă.

Aici toată drama omului căzut între tâlhari, pe cînd se pogora din Ierusalim în Ierihon, adică a lui Adam, cu toți urmașii, părăsind Raiul pentru lumea aceasta.

Dar s-a pogorît din ceruri Samariteanul cel milostiv.

El e cel ce ne-a făcut datori să știm ce suntem, cine ni-s părinții, de unde venim, ce-i cu noi pe aici și, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă și cine ne întinde momelele. Că de la cârma minții atîrnă încolo pornim și unde să ajungem.

Calea mântuirii e chiar Cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuși ca om adevărat. El ni se  face pildă întru toate și dîndui-se îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii însă merg două feluri de călători. De atunci un tovarăș nevăzut și bun merge cu noi, cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârșitul veacului (cf. Matei 28, 20).

Un caiet al Părintelui Arsenie Boca , Semințe duhovnicești