Atmosfera cerească și atmosfera iadului
Omul care poartă în sine Împărăția lui Dumnezeu răspândește în jur gânduri sfinte, gânduri dumnezeiești. Împărăția lui Dumnezeu făurește în noi atmosfera Împărăției cerurilor, spre deosebire de atmosfera de iad a cugetului, pe care o răspândește în jur omul ce poartă în inima sa iadul. Rostul Creștinilor este să curățească atmosfera în lume și să lărgească Împărăția lui Dumnezeu. Lumea trebuie cucerită prin păstrarea atmosferei cerești în noi, căci, de vom pierde Împărăția lui Dumnezeu dinlăuntru, nu ne vom mântui nici noi și nici semenii noștri. Cel ce poartă înlăuntrul său Împărăția lui Dumnezeu, acela o va împărtăși în chip nevăzut și celorlalți. Oamenii vor fi atrași de pacea și căldura noastră, vor dori să fie împreună cu noi și, treptat, atmosfera cerurilor va pune stăpânire pe ei, îi va birui. Nici măcar nu este nevoie să le vorbim oamenilor despre asta – cerul va izvorî din noi chiar și atunci când tăcem sau vorbim despre cele mai obișnuite lucruri; aceasta strălucește din noi chiar și fără să ne dăm seama.
În cel lipsit de ascultare nu se va sălășlui Împărăția lui Dumnezeu, căci aceasta va vrea întotdeauna să se facă voia lui și nu voia lui Dumnezeu, În Împărăția cerurilor nu sunt cu putință împărății întru Împărăție, Asta au vrut ”duhurile căzute” și de aceea au căzut de la Domnul, Împăratul Slavei.
Sufletul care a căzut în cercul vălmășagului gândurilor, în atmosfera iadului, sau care doar s-a atins de ea, încearcă chinuri drăcești. De pildă, citim ziarele sau ne plimbăm pe străzi și apoi, dintr-odată, simțim că s-a tulburat ceva înlăuntru, în sufletul nostru, simțim un gol, o mâhnire. Aceasta se întâmplă din pricină că, citind diferite lucruri, am pierdut concentrarea, mintea unită, ne-am împrăștiat, și atmosfera iadului ” se pogoară” asupra noastră.
Starețul Tadei de la Mănăstirea Vitovnița, Cum îți sunt gândurile, așa îți este și viața, Ed. Predania, 2010
