Uneori Dumnezeu îngăduie ca omul să cadă în erori, mai mari sau mai mici

Iubite frate, este aşa de necesar a nu te încrede în tine însuţi, în acest război, că fără aceasta, fii sigur nu numai că nu vei izbuti a câştiga victoria dorită, dar nici nu poţi rezista câtva timp. Aceasta să se întipărească în mintea ta. Fiindcă de la Adam avem o mare concepţie despre noi înşine. Totdeauna credem că suntem ceva mai mult şi credem că ar fi o mare greşeală să ne socotim că nu suntem nimic. Suntem ceva. E o prezumţie. E un defect greu de recunoscut, şi care nu-i plăcut în ochii lui Dumnezeu, Căruia îi place o pătrunzătoare cunoştinţă de aceasta, cele mai sigure încredinţări. Adică să recunoaştem că, orice har şi virtuţi, vin numai de la EL. El este „vistierul tuturor bunătăţilor” şi de la noi nu poate veni nimic plăcut, nici vreun lucra care să-I placă, chiar dacă acest adevăr, foarte necesar, este lucrul dumnezeieştilor Lui mâini, pe care doreşte să-l dea iubiţilor lui prieteni, uneori cu inspiraţie şi iluminare, alteori cu lupte grele, amărăciuni, uneori cu ispită violentă de neînvins, alteori cu alte mijloace pe care nu le înţelegem.

Pentru acest motiv, dragă frate, îţi voi indica acele căi, prin care, cu ajutorul lui Dumnezeu, să dobândeşti această renunţare la tine si ca să nu ai mândrie si încredere în tine.
1. Primul lucru este că trebuie să recunoşti nimicnicia ta şi să-ţi dai seama perfect că numai prin tine însuţi nu poţi face ceva bun, prin care să devii cetăţean al împărăţiei cerurilor.
2. Al doilea este că tu trebuie să ceri adesea acest ajutor de la Dumnezeu cu căldură şi rugăciuni smerite. Dacă doreşti să-l obţii, întâi e necesar să-l preţuieşti şi să nu te încrezi, nu numai în cunoaşterea de tine însuţi, ci în orice putere a ta. Dumnezeu te va încorona numai atunci când va vedea că eşti convins că numai prin puterile tale nu poţi dobândi coroana.
3. Al treilea drum este ca să te obişnuieşti a fi totdeauna îngrozit A fi îngrozit de duşmanii nenumăraţi împotriva cărora tu, prin tine însuţi nu le poţi opune nici o mică rezistenţă. Să fii înspăimântat de îndelunga lor îndemânare de luptă, de strategiile lor, de transformările lor în îngeri, de nenumăratele piedici pe care le pun în taină în adevărata cale a virtuţii.
4. A patra cale este atunci, când cazi în vreo slăbiciune. Atunci să te întorci cu mai multă putere la Dumnezeu. El te lasă liber ca să-ţi cunoşti mai bine neputinţa, încât să înveţi nu numai a nu te încrede tu însuţi în tine ca fiind foarte nevrednic dar şi să doreşti a fi socotit de alţii ca slab. Fiindcă, fără această dorinţă nu poate veni această neîncredere virtuoasă în tine însuţi.
De aceea, din acest punct de vedere se vede cât e de necesar celui ce doreşte a fi împreunat cu Lumina Cerească ca să se cunoască pe sine. Această cunoaştere de sine nu-l mai lasă să cadă în unele defecte, fiindcă niciodată nu se mai bizuie în puterile lui.
Dumnezeu nu întrebuinţează mijloace de constrângere, de smerenie decât când omul începe a se încrede în sine. Atunci îl aduce la cunoaşterea de sine. Uneori Dumnezeu îngăduie ca omul să cadă în erori, mai mari sau mai mici, în proporţie cu aprecierea ce o are despre sine, mai mare ori mai mică. Dar unde nu-i nici o socotinţă de sine, cum a fost în sufletul Sf. Fecioare Mana, acolo nu-i nici un pericol de cădere.
Deci, de se întâmplă să cazi, aleargă îndată cu gândul la umila cunoaştere de tine însuţi şi cu rugăciuni fierbinţi, cere de la Dumnezeu să-ţi trimită adevărata Lumină, ca să-ţi cunoşti nimicnicia ta si să te încrezi în Dumnezeu.

Sfântul Nicodim Aghiorîtul
Războiul nevăzut, Editura Egumenita