Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare

Dumnezeu a facut pe om si intreaga lume din patru materii sau stihii. Doua stihii usoare – aerul si focul – si doua stihii grele, care curg in jos – pamantul si apa -, dupa marturia Sfantului Vasile cel Mare. Aceste patru stihii lucreaza unite si neamestecate, dar si amestecate. Iar in vremea de apoi, stihia cea mai de sus, cea mai usoara, adica focul, va arde pe celelalte trei stihii, dar numai cat va fi fiinta omeneasca, dupa cuvantul Domnului care zice : ” De mania Atottiitorului se vor aprinde stihiile pamantului ” ( adica aerul, pamantul si apa ) . Dar zice Duhul Sfant prin gura lui David ca nu va distruge stihiile si intreaga zidire, ci numai le va innoi : ” Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fala pamantului ” ( Psalm 103, 31 ) .

Dumnezeu a creat trei ceruri. Cerul intai este vazduhul; al doilea este eterul – un fel de foc deasupra vazduhului; si al treilea cer este cerul ingerilor. Aici a fost rapit Sfantul Apostol Pavel si ” a auzit cuvinte de nespus pe care nu se cuvine omului a le grai ” ( II Corinteni 12, 2-4 ) . Aici este raiul.

Omul a fost creat de Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea Sa. El este singura faptura pe care a zidit-o Dumnezeu cu mainile Sale, iar nu numai prin cuvant, ca pe toate celelalte. L-a creat apoi cu sfatul celor trei persoane ale Prea Sfintei Treimi, ca zice la Facere : ” Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra ” ( Facere 1, 26 ) . Trupul omului a fost creat din pamant, iar sufletul lui a fost insuflat de Dumnezeu in chip nevazut. Omul este compus din doua parti – trup si suflet – dihotomism, asa cum ne invata Biserica noastra Ortodoxa; iar nu din trei parti – trup, suflet si duh- trihotomism, cum invatau unii scriitori bisericesti vechi. Omul are duh, adica suflet animal ca toate vietatile, din care izvorasc puterile firesti ca : puterea seminala, cea crescatoare, de hranire, de conservare, instinctele etc. Dar sufletul animal al omului apartine trupului si nu trebuie sa-l confundam cu sufletul de origine divina creat de Dumnezeu in om, care se uneste cu trupul in clipa zamislirii si se duce la cele vesnice prin moarte. Trupul se va reuni cu sufletul la judecata viitoare, insa va invia induhovnicit, iar nu cum a fost pe pamant.

Lumina şi faptele credinţei, Convorbiri cu Părintele Cleopa

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *