Toate lumile pot încăpea în acest hău, fără să-l umple

Cine nu s-a speriat niciodată de sine însuși, acela nu știe ce este frica. Pentru că toate grozăviile din afară de care se teme omul se află în lăuntrul lui, și încă într-un chip neîmblânzit.  Se află în noi un hău peste care, aplecându-se cândva, omul rămâne uimit și îngrozit până la moarte. Toate lumile pot încăpea în acest hău, fără să-l umple. Și cu toate numele date de noi acestui hău: suflet, minte, voință, simțuri, afecte, patimi, om lăuntric, conștiință – hăul rămâne negrăit, nedeslușit și nenumit.  Omul se întinde până unde se întinde foamea lui. Limita unui sălbatic este cea a privirii ochilor săi. Limita unui om cu înălțime duhovnicească se întinde dincolo de marginile întregii lumi. Dacă întregul cosmos s-ar preface într-o masă, cu toate darurile lui întinse pe această masă, omul duhovnicesc se va ridica flămând de la ea. Căci tot acest cosmos împodobit ca o masă de nuntă este despărțit de Dumnezeu pentru cei săraci duhovnicește. El nici nu există pentru a sătura foamea, ci pentru a o stârni. Cum poate el astâmpăra foamea unui om duhovnicesc? Cum poate el sătura pe cel căruia îi și stârnește foamea?

Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău