Teme-te de păcat ca şi cum în el s-ar strecura către tine văpaia focului veşnic
Îndelung a răbdat Domnul Sodoma şi Gomora, dar locuitorii acestor cetăţi, în loc să se înţelepţească, s-au grăbit să atingă culmile păgânătăţii. Pentru aceasta, au fost mistuiţi de foc atunci când nu se aşteptau, iar acest foc este o preînchipuire a focului veşnic care îi aşteaptă pe cei nelegiuiţi.
Nici tu nu ai să scapi de acest foc, de vei urma aceleaşi căi. Adu-ţi aminte de toate acestea, şezând la sfat cu tine însuţi, mai ales în liniştea şi în întunecimea nopţii, şi întărindu-ţi astfel frica de Dumnezeu, teme-te de păcat ca şi cum în el s-ar strecura către tine văpaia focului veşnic.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București – fragment