Etichetat: inviere

0

Partea ascunsă a Liturghiei

Aţi urmărit, desigur, cum preotul istoriseşte simbolic, treaptă cu treaptă, ceea ce este esenţial în istoria mântuirii noastre: patimile și moartea Domnului ca jertfă de Sine, aşa cum au fost prefigurate de profetul Isaia...

0

Drumul către înviere duce prin iad

Păcatul este multă suferință, păcatul sapă în sufletul nostru ca un tractor, până-l răvășește. Suferința păcatului sapă, nu atât păcatul, cât durerea păcatului. Ei, cu cât este mai adâncă durerea, mai mare fântâna se...

0

Sufletul plânge în rugăciune până la epuizare

Sufletul plânge în rugăciune până la epuizare, iar mântuirea nu vine altfel decât dacă oamenii, în libertatea lor, doresc acest lucru. „Iubiți pe vrăjmașii voștri”, iată în ce constă vindecarea vieții istorice și mântuirea...

0

Pocăința, drumul de la moarte la Înviere

Căci strugurii mai întâi sunt călcaţi de oameni şi apoi sunt zdrobiţi sub piatră şi le storc tot mustul. Dar pe omul în care intră frica de Dumnezeu, însăşi această frică îl face să...