Etichetat: Epifanie Theodoropulos
– Gheronda, este o realitate faptul că tehnologia a îmbunătăţit condiţiile de viaţă. – Prin tehnică, viaţa noastră a devenit mai comodă, dar şi nu mai fericită. Mai demult exista fântâna satului, unde toate...
– Gheronda, vremea aceasta este stăpânită mai ales de problematica economică. Toţi vrem să înmulţim cumva veniturile familiei, iar când izbutim, ne dăm seama din nou că nu ne ajung. Problemele de factură economică...
A mângâia pe cineva îndoliat, a întări un om care a suferit în viaţă – acestea constituie milostenia duhovnicească. A susţine pe cineva marginalizat pe nedrept, riscându-ne poziţia pentru a-l apăra, asumându-ne în felul...
Toate virtuţile, dacă le avem, să ne ducă la gândul: „Robi netrebnici suntem, căci ce am fost datori a face am făcut” (Lc. 17:10). Iar Prorocul Isaia spune că, înaintea Domnului, „ca o cârpă...