Rugăciunea cu gura şi cu glasul ne este arătată de Sfânta Scriptură

Nimeni din cei ce vor să sporească în rugăciune să nu cuteze a cugeta şi a judeca în chip uşuratic cu privire la rugăciunea cea rostită cu gura şi cu glasul întru luarea-aminte a minţii, socotind-o lucrare de puţină însemnătate, care nu merită cinstire. Dacă Sfinţii Părinţi vorbesc de sterpiciunea rugăciunii cu gura şi cu glasul care nu e împreunată cu luarea-aminte, de aici nu trebuie trasă încheierea că ei ar fi lepădat sau ar fi defăimat această rugăciune în sine. Nu ! Ei doar cer luare-aminte în timpul acestei rugăciuni. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru luare-aminte e temeiul şi pricina rugăciunii minţii. Rugăciunea cu gura şi cu glasul săvârşită întru luare-aminte e, totodată, şi rugăciune a minţii. Să ne deprindem mai întâi a ne ruga întru luare-aminte cu rugăciunea gurii şi glasului: atunci vom deprinde cu înlesnire a ne ruga doar cu mintea întru liniştea cămării lăuntrice.

Rugăciunea cu gura şi cu glasul ne este arătată de Sfânta Scriptură; pildă atât a ei cât şi a cântării cu glas tare ne-a dat însuşi Mântuitorul, ne-au dat şi Sfinţii Apostoli, urmând predaniei Domnului. Şi cântând, după terminarea Cinei celei de Taină, ne povesteşte Sfântul Evanghelist Matei despre Domnul şi Apostolii Lui, au ieşit în muntele Măslinilor (Mt. XXVI, 30). Domnul S-a rugat în auzul tuturor înainte de a-l învia pe Lazăr cel mort de a patra zi (In. XI, 41-42).

Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvânt despre rugăciunea cu gura şi cu glasul