Războiul împotriva păcatului

Suferă împreună cu mine, ca un bun ostaș al lui Hristos Iisus (II Timotei 2, 3), Creștinul trebuie să lupte neîncetat, să se războiască cu păcatul și cu patimile care trăiesc și lucrează în el, cu ispitirile necredinței și fărădelegii, precum și cu duhul dăunător al vremii. De aceea ne-am și născut, de aceea am și intrat în rândurile ostașilor lui Hristos, chiar de la Sfântul Botez. De aceea I-am făgăduit cu jurământ lui Hristos, Împăratul și Dumnezeul nostru, să luptăm din toate puterile cu păcatul.

În cele din urmă, și fiindcă potrivnicul nostru luptă neîncetat împotriva noastră, fără să știe de armistițiu, și se războiește cu iscusință deplină și cu putere, cu răutate și cu insistență. Așadar, acest război duhovnicesc este inevitabil și necesar. Inevitabile sunt și suferințele și necazurile care îl însoțesc. Pe de o parte, fiindcă duhul întunericului care ne războiește prin păcat și prin patimi, văzând intenția noastră de a ne elibera din stăpânirea lui – or, toți suntem robii lui prin păcat – începe să ne prigonească, să ne ispitească, urmărind să se răzbune în taină sau la arătare.

Pe de altă parte, deoarece fără necazuri nici nu putem să ne eliberăm de păcat și de celelalte obișnuințe vicioase. Precum unii bolnavi sunt supuși în mod obligatoriu unor operații dureroase și trebuie să rabde dureri mari pentru vindecarea de boli. Căci păcatul a pătruns atât de adânc întreaga noastră fire, încât a ajuns să constituie împreună cu aceasta un tot întreg. Dacă ne vom război mereu sârguincios cu păcatul, atunci, în ciuda tuturor pătimirilor și necazurilor, vom avea pace în suflet și bucurie în Duhul Sfânt, fiind robi și ostași adevărați ai lui Hristos.

Dar dacă nu vom duce războiul cu păcatul, luptând cu patimile și dezrădăcinându-le, și vom dori să răbdăm necazurile, ci vom dori să pășim pe drumul larg al lumii, atunci păcatul ne va înrobi și va fi în noi cauza unui război perpetuu și distructiv cu noi înșine și cu oamenii ce ne înconjoară, după cum mărturisesc Sfânta Scriptură și experiența, Oricine săvârșește păcatul este rob al păcatului (Ioan, 8, 34). Nu este pace în oasele mele de la fața păcatelor mele (Psalmul 37, 3), zice Sfântul Rege David.

Aceasta este proprietatea păcatului: uneltește război în om și nu se oprește numai la o singură persoană, ci caută să răspândească lucrarea păgubitoare asupra altora, și asupra câtor mai mulți posibil. Cu cât mai înaltă și mai puternică este persoana, cu atât mai mare este numărul de oameni care se vor folosi duhovnicește de urmările binefăcătoare ale biruinței sale asupra patimilor și de virtuțile sale. În caz contrar, cu atât mai mare este numărul de vieți omenești care ajung să fie victimele patimilor lui.

Sfântul Ioan de Kronstadt, Păziți porunca iubirii, Editura Egumenița, 2019