Prima ispită a lui Iisus

Şi acum să vorbim mai în amănunt despre semnificaţia ispitelor. Prima ispită este cea a foamei şi a setei, ispita biologică zilnică, care constă în totalitatea problemelor şi subiectelor vieţii. Nevoia zilnică, care sfârşeşte prin a lua formă dominatoare în viaţa şi în istoria omenirii, este exprimată prin ispita foamei şi este prima şi marea ispită a veacului acestuia. Economia, care de multe ori este pusă ca bază, dar şi ca scop unic al activităţii şi creativităţii omului, precum şi a realizărilor şi chiar a civilizaţiei, se impune dominator asupra tuturor intereselor vieţii. Textul sfânt ne spune că Iisus „postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, după aceea a flămânzit. Şi apropiindu-se ispititorul I-a zis: Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu spune să se facă pietrele acestea pâini” (Mt. 4, 2-3).

Poate că această primă ispită se poate înţelege chiar mai bine de noi astăzi, când viaţa noastră şi civilizaţia noastră au aproape ca unic scop producţia şi economia, având ca motivaţie acoperirea nevoilor omului. Dominaţia economică şi exploatarea tuturor lucrurilor, bunăstarea zilnică şi îmbogăţirea facilă, sunt câteva din idealurile obişnuite ale oamenilor de astăzi. Un obicei al tuturor, şi mai ales al oamenilor fără de nici un fel de problematizare spirituală din toate veacurile, este, dacă este posibil, nu numai „pietrele acestea”, ci toate din jurul nostru să devină o forţă şi o putere economică. Ispita nu se centrează pe „pâinea cea de toate zilele” şi cotidiană, ci, sub pretextul vieţii de fiecare zi, se învârte în jurul dominaţiei şi siguranţei economice, a acumulării de bani, care sunt adevăratul „mamona”.

Gheorghios Patronos, Parcursul istoric al lui Iisus de la iesle la mormântul gol, Editura Bizantină – fragment