Povață către o mamă cu privire la îndrumarea fiului

Pentru fiul Dumneavoastră nu vă necăjiţi mult. Orice fel de a fi aţi vedea acum la el, viaţa îl va sili cândva să îşi facă cruce. Faptul că îi place agoniseala încă nu-i cine ştie ce necaz, înseamnă că o să fie om mai aşezat. Nu poţi să n-ai nici un avut, fiindcă trebuie să mănânci, să bei, să ai un acoperiş deasupra capului şi aşa mai departe: însă nădejdea trebuie pusă în Dumnezeu, nu în avuţie, şi trebuie făcută parte nevoiaşilor, învăţaţi-vă fiul să dea câte un bănuţ săracilor, măcar duminicile. Faceţi acest început, iar el va continua.
Nu-l bateţi la cap nici cu rugăciunea, căci s-ar putea să se răzvrătească. Sfătuiţi-l să se roage cât de puţin dimineaţa şi seara fără să citească nimic din carte, ci în gând, ridicându-şi ochii spre Dumnezeu. Seara să mulţumească lui Dumnezeu pentru ziua ce a trecut, dimineaţa să facă cereri pentru ziua ce vine cu cuvintele sale, aşa cum ştie, dar lucruri cuviincioase. Pentru el e destul atât. Să facă trei-cinci metanii cu gânduri de acest fel, şi ziua să se mai roage din când în când lui Dumnezeu cu această rugăciune scurtă: „Doamne, miluieşte! Binecuvântează, Doamne !” Mai mult nu e nevoie.
Spuneţi-i: „Nu-i aşa că nu-i greu ? Hai, bucură-mă, promite-mi că o să faci aşa”.
Tineretul vrea să trăiască pe pământ şi pământeşte. Sigur, altminteri nu se poate, căci pământeni suntem: dar nu se cade să uităm că pe pământ suntem pentru o vreme, şi încă scurtă, şi ca atare, deşi suntem pământeşti, nu pentru pământ am primit fiinţarea.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Mântuirea în viața de familie