Nu are nici o valoare această sfrijire a trupului, uscăciune, dacă nu e iubitor

Postul în sine este foarte vechi, este deodată cu omul. Pentru că Dumnezeu i-a spus lui Adam în rai: „Să mănânci de peste tot, afară de aici!” – El l-a pus la post, adică la o reţinere.

Sigur că se practică şi cu amănunte chiar, de către Biserică, de către credincioşi, pentru ca să mai moaie vlaga asta trupească. Pentru că atunci când eşti mai reţinut, mai dezumflat de băuturi şi de mâncăruri, eşti mai inspirat, eşti mai capabil de a crea. Deci, nu ne interesează numai înfrânarea de la mâncare, dar, ca să se influenţeze starea de spirit a fiinţei noastre – avem nevoie de postul trupesc. Dar nu are nici o valoare această sfrijire a trupului, uscăciune, pentru că e postitor, dacă nu e iubitor, dacă nu e iertător. Pentru că, de fapt, asta ne-ar interesa.

Vedeţi, a lăsat Dumnezeu putinţa omului să se ridice prin har până la El. Şi, cum spun marii trăitori: „Când ajung acolo sunt mare ca şi Tine, Doamne! Şi Tu te cobori la mine şi eşti mic ca şi mine!”

Vedeţi, postul joacă un rol de mare importanţă în fenomenul acesta extraordinar al relaţiei noastre cu Hristos şi ne ajută a urca prin trăire la Dumnezeu.

Dar postul este mult mai apăsat pe o trăire duhovnicească, pe o trăire creştină, decât numaidecât pe o mâncare „aşa” sau „aşa”. Pentru că noi aşa considerăm: pe cel care vorbeşte de rău pe altul, îl încadrăm canonic la crimă, crimă morală. Că spune Sfântul Grigorie de Nazianz: „De orice cuvânt vom da răspuns, cu atât mai mult de orice cuvânt ruşinos!” Şi zic eu acum: cu atât mai mult pentru cuvânt ucigător! Şi atunci, postul tău nu mai are nici o valoare dacă tu vorbeşti de rău.

Părintele Arsenie Papacioc, Despre post