Păcatul depărtează pe îngerul păzitor al sufletului

Păcatul corupe dumnezeiasca frumuseţe a chipului, atât a sufletului, cât şi a trupului şi îl face urât şi nevrednic, fiindcă, aşa cum spune marele Vasile: „Aşa cum sunt umbrele pentru trupuri, aşa sunt păcatele pentru suflete: le însoţesc pretutindeni, dând la iveală faptele”.
Păcatul depărtează pe îngerul păzitor al sufletului şi predă sufletul şi trupul în stăpânirea diavolului, fiindcă, precum iarăşi zice Sfântul Vasile cel Mare, „Căci aşa cum fumul alungă albinele şi mirosul urât alungă porumbeii, la fel şi pe îngerul păzitor al vieţii noastre îl izgoneşte păcatul cel urât mirositor, vrednic de plâns”.
Păcatul alungă orice sfială şi îi face fară ruşine pe cei ce păcătuiesc prin întunecarea minţii lor. Despre neruşinarea păcatului, dumnezeiescul Ioan Gură de Aur spune: „Păcatul, până ce se săvârşeşte, are oarecare ruşine. Dar, după ce s-a săvârşit cu fapta, atunci îi face cu lotul fară de ruşine pe cei ce îl lucrează”.
„Păcatul, zice acelaşi dumnezeiesc părinte, este maica smereniei, iar întoarcerea de la păcat, smerenia însăşi. ” Una înalţă şi duce sus, celălalt coboară şi smereşte, una duce la ceruri, iar celălalt în adâncul iadului. Şi iarăşi: „Dacă deci păcatul este bun, păzeşte pe acelaşi până la sfârşit. Dar dacă este vătămător pentru cel ce îl săvârşeşte, atunci pentru ce rămâi în cele distrugătoare?

Sfântul Nectarie de Eghina, Despre îngrijirea sufletului