Nu trec toţi pe dinaintea mea să se închine… Unii trec cu evlavie, alţii trec cu mâinile la spate, iar alţii vin din curiozitate

Într-o amiază, întorcându-se de la Halchida, cuviosul Iacov a ajuns la Procopi. De aici a luat-o la stânga şi s-a aflat lângă Biserica Sfântului Ioan Rusul. A intrat cu evlavie în pridvor, a aprins o lumânare mare şi a înaintat spre stânga în biserica propriu-zisă. S-a apropiat cu respect şi veselie de racla Sfântului şi a îngenunchiat. A stat aşa rugându-se mult timp. Fiindcă aşteptau şi alţii să se închine şi se necăjeau pentru că întârzia, s-a ridicat, a sărutat sfintele moaşte şi a trecut de cealaltă parte a raclei, în stânga, ca să nu împiedice pe închinători. Acolo stătea în picioare şi cu ochii aţintiţi la sfinţitul Cap al Cuviosului, se desfăta de vederea lui. Aşa cum privea, a observat că sfintele moaşte se mişcau, îşi schimbau poziţia, potrivit cu omul care se apropia să se închine. I s-a părut ceva ciudat şi a luat aminte mai bine la acest fapt. A luat apoi îndrăzneală şi a întrebat pe Cuviosul:

– Sfinte al meu, de ce pe unii îi laşi să-şi atingă buzele şi să te sărute, altora le scoţi mâna şi te întorci să-i vezi, te uiţi la ei şi le zâmbeşti? Iar de la alţii de ce îţi întorci faţa şi te scârbeşti de ei?

Şi a primit imediat răspunsul Cuviosului:

– Iacove, nu trec toţi pe dinaintea mea să se închine… Unii trec cu evlavie, alţii trec cu mâinile la spate, iar alţii vin din curiozitate.

Articol relatat de portalul doxologia.ro