Nu poţi ajunge la împărăţia cerească fără împlinirea poruncilor

Ce fel de mântuire poate aştepta acela care încalcă anumite porunci dumnezeieşti, ca de pildă porunca dreptăţii sau a milosteniei, a înfrânării sau a hărniciei, a curăţeniei sau a neagonisirii, a fidelităţii conjugale sau oricare alta, micşorându-şi greutatea păcatelor cu unele interpretări deformate, ca de exemplu „firea îndeamnă, inima cere”, sau încercând să le ascundă chipul hâd de conştiinţă prin unele fapte de evlavie vizibile şi uşor de împlinit, ca umblatul pe la biserici, împodobirea icoanelor preţioase sau aprinderea candelelor ? Ce fel de mântuire, repet, pot aştepta aceştia, când este spus clar că, de vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile (I In. 3, 23; Mt. 19,17) şi că nedrepţii, de orice fel ar fi, nu pot moşteni împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 6, 9) ? Desigur că este nevoie, este într-adevăr nevoie pentru mântuire şi de fapte vizibile de evlavie, dar nu numai de acestea: este obligatorie şi împlinirea tuturor celorlalte porunci ale lui Dumnezeu. „Pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi, spune Domnul (Mt. 23,23). Nu poţi merge fară picioare şi nu poţi zbura fară aripi; la fel, nu poţi ajunge la împărăţia cerească fără împlinirea poruncilor.

Sfântul Teofan Zăvorâtul, Viața lăuntrică