Noi vrem ceva de la El, dar nu pe El însuşi

Priveşte la diferitele locuri din Evanghelie. Oameni cu mult mai mari decât noi s-au ferit să-L primească pe Hristos. Amintiţi-vă de sutaşul care I-a cerut lui Hristos să-i vindece slujitorul. Hristos a zis „voi veni”, dar sutaşul a zis: „Ba nu, Doamne; ci zi numai cu cuvântul şi se va tămădui” . Facem noi aceasta? Ne întoarcem noi spre Dumnezeu şi îi zicem: „Nu Te arăta în chip vădit ochilor mei. Căci pentru Tine destul este să spui un cuvânt, şi voi fi tămăduit. Este destul pentru Tine să rosteşti un cuvânt, şi lucrurile se vor face potrivit cuvântului Tău. Aceasta este tot ceea ce doresc acum, şi nimic mai mult”. Sau gândiţi-vă la Petru stând în barca sa, după ce au prins toată mulţimea aceea de peşte, când a căzut în genunchi, zicând: „Ieşi de la mine, Doamne, căci sunt un om păcătos” .I-a cerut Domnului să iasă din barca lui pentru că se simţea smerit – şi aceasta, pentru că dintr-o dată a fost pătruns de măreţia lui lisus. Facem noi vreodată aceasta? Când citim Evanghelia, iar chipul lui Hristos devine irezistibil, plin de slavă, când ne rugăm şi devenim conştienţi de măreţia, de sfinţenia lui Dumnezeu, spunem noi vreodată „nu sunt vrednic ca El să vină până la mine”? Ca să nu mai pomenesc de toate acele ocazii în care ar trebui să fim conştienţi de faptul că nu poate veni până la noi fiindcă ne-am făcut cu totul nevrednici de asta. Noi vrem ceva de la El, dar nu pe El însuşi. Este aceasta o relaţie? Oare la fel ne purtăm şi cu prietenii noştri? Căutăm la ceea ce putem obţine dintr-o relaţie de prietenie sau la prietenul pe care-l iubim? Şi gândim aceasta şi în legătură cu Domnul?

Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii