Mamele să zorească la rugăciune, nu să-i zorească pe copii

Primul lucru pe care trebuie să-l înveţe un copil este să vie­ţu­iască liber, iar calea către libertate începe de la lipsa ei. Mamele nu creează doar prezentul, ci şi viitorul copiilor lor.  O mare importanţă în evoluţia duhovnicească a copiilor o are şi starea duhovnicească şi viaţa părinţilor lor.

Pentru o educaţie creştinească corectă sunt necesare trei lu­cruri: în pri­mul rând puţine cuvinte, în al doilea rând multe exem­ple şi în al trei­lea rând mai multă rugăciune. Dumnezeu este într-un anumit fel dator să aibă grijă de copii. Co­pilul este ocrotit de Dumnezeu, de îngerul păzitor şi de pă­rin­ţi. Cu cât acesta creşte, cu atât părinţii se izbesc de responsa­bi­lităţi.

Astăzi lipseşte încrederea copiilor în părinţi, pentru că lip­seş­te în­cre­derea părinţilor în Dumnezeu.

Părinţii să nu-i certe pe copiii lor, seara, pentru că seara ne­gu­ra nop­ţii le întunecă pe toate şi ei pot să cadă în deznădejde. S-o facă ziua, când copiii vor ieşi afară, şi vor uita, ori de câte ori îi stă­pâneşte amă­răciunea.

Dacă fratele mare greşeşte, vom da dreptate celui mic, fără să-l mus­trăm pe cel mare în faţa celui mic, ci să discutăm cu el sepa­rat, încât să-l facem să înţeleagă greşeala lui.  Părinţii să-i ajute pe copii lor într-un mod delicat, care culti­vă mă­ri­nimia în sufletele lor, încât să înţeleagă binele ca nece­si­ta­te.

Mamele să zorească la rugăciune, nu să-i zorească pe copii. Rugăciunea părinţilor este cea mai mare moştenire pentru co­pii. De aceea, copiii să se îngrijească să aibă binecuvântarea lor. Iubeşte-i pe părinţii tăi, ca Dumnezeu să fie cu tine!

Cuviosul Paisie Aghioritul, Mica Filocalie, Editura Egumenița, 2009 – fragment