Învățătura creştină nu este o simplă teorie, ci adevăr şi viață

Ortodoxia este adevărul despre Dumnezeu, despre om şi despre lume, aşa cum ni l-a dat Însuşi Dumnezeu cel Întrupat prin învățătura Sa desăvârşită. Aşa cum l-a exprimat mai târziu cugetul şi inima dumnezeiescului Pavel. Aşa cum l-a descris ucenicul iubirii şi alți apostoli şi evanghelişti cu lumina cerească a Sfântului Duh. Ortodoxia este acea sinteză minunată dintre dogmă şi obiceiuri, dintre teorie şi practică. Aşa cum ne-a fost predanisită de către părinții duhovni-ceşti ai Alexandriei, Constantinopolului, Capadociei, Siriei şi, mai târziu, ai Sfântului Munte.

Toți aceştia, de la Sfântul ierarh Policarp, care a fost, după cum ştiți, ucenicul apostolilor, şi până la Sfântul Nicodim Aghioritul, care a adormit la începutul secolului al XIX-lea, cu înțelepciunea şi sfințenia lor, cu jertfele şi nevoințele pe care le-au îndurat, ne-au înmânat prețioasa moştenire a credinței şi vieții drepte, comoara tradiției ortodoxe. Ortodoxia este ceea ce au exprimat oficial Sfintele Sinoade, acele adunări binecuvântate formate din membri ai Bisericii lui Hristos veniți din toată lumea. Atunci purtătorii de Dumnezeu părinți, “înzestrați cu toții cu ştiința sufletului şi Duhul dumnezeiesc“, au discutat despre marile probleme care îl preocupă pe omul duhovnicesc, şi au aşezat postamentul, temelia civiliza-ției duhovniceşti.

Ortodoxia a fost pecetluită cu sânge de mucenicii tuturor vremurilor. De toată oastea sfântă formată din milioane de eroi şi mărturisitori, bărbați, femei şi copii. De la arenele Romei până în lagărele de concentrare din Rusia, toți au do-vedit că învățătura creştină nu este o simplă teorie, ci adevăr şi viață. Cel mai frumos eroism, izbânda împotriva violenței crude şi a puterii materiale, domnia şi împărăția Duhului.

A venit apoi să laude Ortodoxia cultul bisericesc, cu minunata sa poezie şi imno-grafia sa insuflată de Dumnezeu, care îmbibă firescul cu suprafirescul, lumescul cu cerescul, individualul cu obştescul, familiarismul cu respectul pro-fund, ceea ce este vădit cu ceea ce este tainic. Într-o atmosferă de înălțare şi sfin-țenie este înfățişată în cult jertfa Dumnezeului-om, drama dumnezeiască a Liturghiei, la fiecare Liturghie la care participă credincioşii. De asemenea, acolo sunt lăudate şi slăvite izbânzile mai-marilor credinței şi ale Stăpânei aşezământului biseri-cesc, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Fecioara Maria. Acolo este preamărită dogma, nu numai ca adevăr, ci şi ca răspuns la chemarea oamenilor.

Părintele Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, Editura Bunavestire Galați, 2003