„Eu, părinte, n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni!”

Anumite persoane care merg la Spovedanie, în loc să se învinovăţească pe ele însele, cum este şi firesc, şi de trebuinţă, şi mai uşor a se spovedi, încep în modul cel mai neaşteptat să se laude: „Eu, părinte, n-am omorât pe nimeni, n-am furat de la nimeni! N-am băut! Trăiesc cinstit. Mă bucur de consideraţia vecinilor şi a prietenilor. Eu, ca om, poate să fi greşit uneori cu ceva, dar acum deja nu-mi mai amintesc. Conştiinţa mea este liniştită!”

Această groaznică mulţumire de sine este mai mare păcat şi decât acele păcate pe care un astfel de om se laudă că nu le-a săvârşit, pentru că s-a împotmolit în bezna păcatului – oarba mândrie a mulţumirii de sine.

Arhimandrit Serafim Alexiev, Leacul uitat – Sfânta Taină a Spovedaniei – fragment