E pierdută averea, nu eşti pierdut tu

Îmi scrii că eşti pierdut. Prietenii te-au părăsit. Unii îşi întorc capul când te văd, alţii râd de tine. Numai credinţa în Dumnezeu te ţine să nu înnebuneşti ori să îţi faci ceva rău. Aşa îmi scrii.

E pierdută averea, nu eşti pierdut tu. E pierdut comerciantul: asta nu înseamnă, deocamdată, că e pierdut omul. Bogăţia nu s-a născut cu tine; s-a lipit de tine pe calea vieţii; la sfârşitul vieţii ea trebuie să se dezlipească de oricine. Ea s-a dezlipit de tine, însă, mai înainte de sfârşitul vieţii tale, şi acest lucru te amărăşte, dar el tocmai că multora le-a slujit spre cea mai mare fericire: fiindcă dezlipindu-se de bogăţia putredă a pământului, au avut mai multă vreme să îşi îmbogăţească sufletul cu Dumnezeu.

Iar pentru cei ce leapădă povara bogăţiei tocmai în ceasul când leapădă şi povara trupului, poate să fie prea târziu pentru tot, şi să fie totul pierdut. Ai muncit cinstit, îmi scrii. Păi, cinstei i s-a făgăduit răsplată veşnică, nu vremelnică. Din munca cinstită omul se poate îmbogăţi, poate şi sărăci; dar precum bogăţia nu-l face pe cel cinstit mai om, nici sărăcia nu-l face mai puţin om. Cine gândeşte altfel, acela nu trăieşte în era creştină, ci în cea veche, păgână, în care valoarea omului se măsura pe cântar cu greutăţi de aur.

Sfântul Nicolae Velimirovici, Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Editura Sofia – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *