Durerea ce o simte cineva pentru altul este ca o binecuvântare

Să vă dau şi eu acum un „blestem”. Dumnezeu să vă umple inima de bunătatea şi de multa Sa dragos­te până ce o să „înnebuniţi”, ca să vă plece mintea de pe pământ şi să vă aflaţi încă de pe acum lângă El, în Cer. Să înnebuniţi cu nebunia cea dumnezeiască a dragostei lui Dumnezeu! Să vă aprindă Dumnezeu inimile voastre cu dragostea Sa! Să nu mă mai siliţi altă dată să vă mai dau şi un al doilea, pentru că „bles­temul” meu (cel bun) prinde, fiindcă iese din inima mea. Şi atunci când eram în Sanatoriu mi-a fost milă de voi. Unele aşteptau de opt ani, spunând: „Vom face mănăstire” dar mănăstirea nu se făcea. Proiec­tul se veştejea. Atunci am spus: „De îndată ce voi ieşi din spital, mănăstirea va răsări ca o ciupercă, într-un an veţi fi în mănăstire!”. Şi într-adevăr, într-un an s-a făcut mănăstirea. Am spus aceasta cu toată inima mea. Aţi avut dispoziţie bună, de aceea nu v-a lăsat Dumnezeu. Altfel nu se explică.

Când te doare sufletul pentru un om care are smerenie şi cu toată inima sa îţi cere să te rogi, de pildă, pentru o patimă ce îl chinuie şi-i spui: „Nu te teme, te vei face mai bun” îi dai o astfel de binecu­vântare, care este o binecuvântare dumnezeiască. Ea are multă dragoste şi durere, de aceea prinde. Lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu şi de aceea El îm­plineşte binecuvântarea. Adică singură durerea ce o simte cineva pentru altul este ca o binecuvântare.

Odată, pe când eram militar, m-a trimis coman­dantul să împlinesc o făgăduinţă la o bisericuţă a Sfântului Ioan înaintemergătorul, pentru că atunci, în război, ne ajutase Sfântul. Eram trimis să duc două sfeşnice pentru bisericuţă şi în acelaşi timp să însoţesc pe cineva care trebuia să treacă pe la Tribu­nalul militar din Navpact. Ceilalţi militari i-au spus comandantului. „Ai şi găsit om care să-l predea”.

Era din Epir, sărmanul, cântăreţ ambulant, sărac, căsătorit, cu copii, şi fusese acuzat că s-a rănit singur ca să scape de război. Se gândea: „Mai bine să am doar un picior decât să mor”. Am coborât la Agrinio, unde avea nişte cunoscuţi. „Să mergem să-i văd” îmi spune, „Să mergem”, îi spun. „Să mergem aici, să mergem acolo”. Ce puteam să fac? Am mers şi eu cu el. Mare osteneală. Şi, nu voia să meargă să-l predau. Îmi era milă şi mie de el, sărmanul. M-a durut foarte mult pentru el şi i-am spus: „Vei vedea că tu o vei duce mai bine decât toţi. Comandantul va trimite scrisoare ca sa te bage in vreo slujbă şi astfel vei putea să îţi rânduieşti şi copiii şi vei avea şi viaţa în siguranţă”. În cele din urmă, când am ajuns la Navpact, am aflat că şi comandantul trimisese o scrisoare şi l-a scăpat. Altfel ar fi fost executat. În timp de război lucrurile sunt severe. Comandantului i-a fost milă de el, fiindcă era cu familie, şi l-a pus bucătar la Centrul de Mobilizare. Şi-a adus şi familia aproape de el şi a petrecut o viaţă mai bună decât toţi. Şi fiindcă militarii nu mergeau întotdeauna să mănânce acolo, mâncarea prisosea şi astfel îşi hrănea şi copiii. După asta toţi îi spuneau: „Tu ai dus-o mai bine decât toţi!” Pentru că noi toţi ceilalţi eram pe munţi, în zăpezi. Ceea ce îi dorisem a fost plăcut lui Dumnezeu, pentru că am spus-o cu durere, din adâncul inimii mele şi de aceea Dumnezeu a împlinit-o.

Îmi aduc aminte că un alt caz petrecut la Koniţa, când eram la Sfânta Mănăstire Stomiu. După praznicul Maicii Domnului de la 8 septembrie, închinătorii au lăsat toate în neorânduială. Pe când mai aranjam câte ceva, văd că sora mea rămăsese cu o altă fată să aranjeze lucrurile. Sărmana aceea mai avea încă două surori care se măritaseră şi numai ea rămăsese necăsătorită. Ce mărime de suflet avea! A rămas şi le-a aranjat pe toate, iar la urmă mi-a spus: „Părinte, dacă este nevoie, putem rămâne să facem şi alte treburi”., Atâta mărime de sufletul”, îmi spun. Merg in bisericuţă şi spun cu toată inima mea: „Maica Domnului, rânduieşte tu cele pentru ea. Eu nu am ce să-i dau”. Chiar dacă aş fi avut, nu ar fi primit. Ei bine, de îndată ce a mers acasă, o aştepta unul cu care făcusem armata împreună, un băiat foarte bun, un bulgăre de aur. Şi dintr-o familie bună. S-au căsătorit îndată. Cum a răsplătit-o Maica Domnului!

Cuviosul Paisie Aghioritul ,”Cu durere şi dragoste pentru omul contemporan”