Dumnezeu a creat trupul, dar nu şi boala. A creat sufletul, dar nu şi păcatul

Trupul este rob, iar sufletul împărat.

De aceea, când trupul se istoveşte de suferinţe, aceasta se face din milostivirea lui Dumnezeu, ca sufletul să împărăţească nestingherit. Căci din boli slăbesc patimile şi omul îşi vine întru sine.

Dar, şi însăşi boala trupească se naşte din patimi, uneori. De aceea, în asemenea caz, ridică păcatul şi boala va înceta. Căci ele se nasc în trupul nostru din păcat, cum întăreşte Sfântul Vasile cel Mare: „De unde sunt bolile? De unde stricăciunile trupeşti? Dumnezeu a creat trupul, dar nu şi boala. A creat sufletul, dar nu şi păcatul. Ce este mai de folos şi de trebuinţă decât toate?

Desigur, unirea cu Dumnezeu şi trăirea împreună cu El, prin mijlocirea iubirii. Dar, pierzând această iubire, noi cădem din harul lui Dumnezeu, iar căzând ne supunem la felurite şi nenumărate suferinţe.

Cine îndură suferinţa cu răbdare şi cu mulţumire, aceluia, ea i se face în locul marilor osteneli trupeşti şi chiar mai mult…”

Arhimandrit Dosoftei Morariu, Sfântul Serafim de Sarov, 2002 – fragment

loading...

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *