Duhul este Persoana dumnezeiască ce aduce în inimi lucrarea Sfintei Treimi

Inima celor ce vor să se sfinţească trebuie să se întărească împotriva ispitelor păcatelor, dar întărirea aceasta înseamnă totodată înmuierea ei plină de delicateţe şi de dragoste către Dumnezeu şi către semenii noştri, ieşirea din învârtoşarea încăpăţânată a mândriei, a mâniei şi a necredinţei. Sfântul este un om tare, un om neclintit în faţa ispitelor la rău, dar tocmai de aceea este în acelaşi timp plin de bunătate şi delicateţe, pentru că, iubind binele şi dorind mereu să-l facă, este el însuşi bun, adică departe de orice împietrire a inimii.

Împărăţia lui Dumnezeu este împărăţia acestor inimi tari şi moi în acelaşi timp, a unor inimi care „s-au întărit prin Duhul“ (Efeseni 3, 16), împotriva păcatelor plăcerilor de o clipă, împotriva iluziei de putere susţinută de mândrie şi susţinând mânia; e împărăţia inimilor care nu mai sunt supuse stăpânirii unor astfel de porniri inferioare, ci sunt desăvârşit libere, dar libere în legătura iubirii prin care se dăruiesc cu cea mai mare bucurie şi delicateţe şi deci se înarticulează deplin în Dumnezeu şi întreolaltă.

Dar starea aceasta de întărire împotriva păcatului care dezbină şi de înmuiere în dragostea care uneşte, starea care echivalează cu sfinţenia, e deplin realizată şi pusă la dispoziţia noastră de Dumnezeu în Hristos. El e izvorul nemijlocit şi modelul suprem al sfinţeniei noastre. „Căci fără de El nu putem face nimic.“ Şi El este „Calea“ şi puterea noastră spre realizarea sfinţeniei. O spune iarăşi Sfântul Apostol Pavel: „Din El, dar, sunteţi voi în Hristos Iisus, Care pentru noi S-a făcut înţelepciune de la Dumnezeu şi dreptate şi sfinţenie şi răscumpărare“ (1 Corinteni 1, 30).

Despre obârşia dumnezeiască a acestei puteri a inimilor şi a trupurilor care se împotrivesc păcatului şi dezvoltă în ele „virtuţile“ (tăriile statornice) ale tuturor formelor de bine, Sfântul Apostol Pavel a aflat în parte din experienţa proprie, dar această experienţă confirma făgăduinţa pe care însuşi Domnul Hristos le-a făcut-o ucenicilor. Puterea făgăduită de Domnul este însăşi Persoana Sfântului Duh, precum însuşi Domnul a indicat în capitolele 14, 15, 16 de la Ioan. Căci Duhul este Persoana dumnezeiască ce aduce în inimi lucrarea Sfintei Treimi şi în special lucrarea teandrică a lui Hristos, rezultată din unirea lucrării dumnezeieşti cu cea omenească. Pe Acesta, după ce L-a făgăduit Domnul sub numele de Persoană în Evanghelia de la Ioan, pentru timpul de după înălţarea Sa la cer, L-a făgăduit sub numele de „putere de Sus“, dar şi de Duhul aducător de putere ce are să vină curând, în momentele dinaintea înălţării Sale. Sfântul Luca redă cuvintele acestei făgăduinţe în Evanghelia sa astfel: „Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; voi însă şedeţi în cetate (în Ierusalim) până ce vă veţi îmbrăca cu putere de Sus“ (Luca 24, 49). Iar în Faptele Apostolilor, tot el redă această făgăduinţă a Domnului despre trimiterea Duhului astfel: „Veţi lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori în Ierusalim şi în Samaria şi până la marginea pământului“ (Fapte 1, 8).

Părintele Dumitru Stăniloae