Dracii se străduiesc prin toate mijloacele să-i împiedice pe nevoitori de la rugăciune

Rugăciunea este atotputernică datorită lui Dumnezeu Atotputernicul care lucrează în ea. Ea este „sabia Duhului, adică Cuvântul lui Dumnezeu” (Ef. 6,17). În esenţă, ea constă în a te ţine în prezenţa lui Dumnezeu şi în a te uni cu El; ea este împăcarea omului cu Dumnezeu, mama şi fiica lacrimilor, podul care ne ajută să trecem peste ispite, zid de apărare împotriva mâhnirilor, pierderea vrăjmaşilor, lucrare neîncetată, izvorul virtuţilor, pricina darurilor duhovniceşti, sporire tainică, nutremânt al sufletului, iluminarea minţii, încetarea deznădejdii, semnul speranţei, izbăvirea de întristare, bogăţia călugărilor.

La început trebuie să te sforţezi a te ruga. Dar curând rugăciunea începe să-ţi aducă mângâiere. Această mângâiere face nevoinţă noastră mai uşoară şi ne încurajează să perseverăm. Dar, va trebui totuşi ca toată viaţa să ne silim la rugăciune, puţini fiind nevoitorii care, datorită unei mari mângâieri aduse de har, au depăşit necesitatea acestui efort.

Rugăciunea ajută la mortificarea omului nostru vechi, atâta vreme cât acesta trăieşte în noi şi se împotriveşte rugăciunii pe viaţă şi pe moarte. Cunoscând puterea rugăciunii şi acţiunea ei binefăcătoare, dracii se străduiesc prin toate mijloacele posibile să-i împiedice pe nevoitori de la rugăciune, sugerându-le să întrebuinţeze timpul rezervat rugăciunii pentru alte activităţi, sau încearcă să o anuleze şi să o denatureze prin preocupări deşarte, aducând în mintea celui ce se roagă nenumărate gânduri şi imagini păcătoase.

Sfântul Ignatie Briancianinov, Fărâmiturile ospăţului, Editura Renașterea