Despre păcatul strămoşesc şi urmările lui

De fapt, când vorbim de păcatul strămoşesc şi de urmările lui, înţelegem trei lucruri: funcţionarea defectuoasă a minţii, adică mintea a încetat să mai funcţioneze normal; identificarea minţii cu raţiunea, ceea ce, într-un fel, a dus la divinizarea raţiunii; şi, în final, supunerea minţii faţă de patimi, frică şi condiţiile înconjurătoare. Iată adevărata moarte a omului, destrămarea sa totală, moartea sa lăuntrică. Mintea i s-a întunecat. Şi, aşa cum, atunci când ochiul trupesc este vătămat, întregul trup este întunecat, la fel şi când orbeşte ochiul sufletului ‒ care este mintea ‒ întregul organism duhovnicesc se îmbolnăveşte şi cade în beznă adâncă.

Cred că despre aceasta vorbeşte Domnul când spune: „Deci, dacă lumina care este întru tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult ?” (Matei 6, 23)

Mitropolit Hierotheos Vlachos, Boala şi tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Editura Sofia – fragment