Concubinajul, semnul depărtării omului de Dumnezeu

Nu s-ar putea spune că iubește cu desăvârșire cel care trăiește în concubinaj. Dacă îți iubești prietena/prietenul cu adevărat, atunci nu este nevoie de o perioadă de probă pentru a vedea dacă merge relația. Însăși ideea “hai să locuim împreună să vedem dacă suntem compatibili, dacă ne înțelegem bine”, pune sub semnul îndoielii sentimentele dintre cei doi. În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire (I Ioan 4:18).

Recurgerea la viața în concubinaj relevă lipsa unei bune educații creștine și a unui sistem de valori morale. Urmând îndemnul Sfântului Apostol Pavel, părinții au marea misiune de a-și crește copiii în frică de Dumnezeu și de a-i deprinde să trăiască viața aceasta în scopul dobândirii celei veșnice: “creșteți-i întru învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 6:4).

Nu trebuie să judecăm pe cei care trăiesc în concubinaj deoarece scris este: “Nu judecați ca să nu fiți judecați. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura” (Matei 7:1-2). Mai mult decât atât, se cuvine să nu judecăm pentru ca nu cumva, mai târziu să cădem noi înșine în acest păcat. Trebuie avută multă rabdare și multă prudență în discuțiile cu astfel de persoane pentru că dacă vom ști să-i câștigăm pentru Hristos vom avea mare rasplată, dar dacă ii vom judeca atunci vom avea partea noastră de vină pentru că s-au depărtat și mai mult de Hristos. Însuși Sfântul Apostol Iacov evidențiază răsplata de care se bucură cel care a reușit să întoarcă pe un păcătos: “Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacov 5:19-20). 

Căsătoria este o taină, iar căsătoria de probă distruge tradiția. Nu întâmplător, înainte de începerea slujbei de cununie, se cântă Psalmul 127, iar primul stih este: Fericiți toți cei ce se tem de Domnul, care umblă în căile Lui (Ps. 127). Din acest stih desprindem învățătura că cei care trăiesc în concubinaj nu umblă în căile Domnului, deoarece iubirea lor nu este pecetluită de Biserică.

Concubinajul este semnul depărtării omului de Dumnezeu și duce treptat la profanarea templului sufletului: Importanța păstrării acestui mare dar, sufletul, este relevată de însuși Mântuitorul Hristos:

– “trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care- L aveți de la Dumnezeu” (I Corinteni 6:19);

– “ce-i va folosi omului, dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde?” (Matei 16:26).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că atunci când doi tineri se căsătoresc feciori, soția devine mult mai înțeleaptă și soțul ei la fel. Mai mult decât atât, Domnul va fi mai îngăduitor cu ei și le va dărui binecuvântări nenumărate, deoarece s-au unit așa cum El a poruncit. Căsătoria ne este dată de la Dumnezeu pentru ca punând într-o soție afecțiunea inimii și odihna simțurilor, noi să nu ne dedăm la necinste și la dezordinile iubirii libere.

Sfântul Apostol Pavel explică foarte limpede în Întâia sa Epistolă către corinteni, cel două căi de petrecere a vieții, acceptate de Biserică și posibilitate omului de a alege: “Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă” (I Corinteni 7:7-9). O analiză atentă a textului permite desprinderea ideii că doar viața de familie sau monahismul constituie căi spre dobândirea mântuirii, iar cea de a treia cale, concubinajul, este în afara Bisericii. Sfântul Apostol continuă apoi prin a prezenta foarte limpede diferența dintre cele două căi de urmat în viață: “Cel necăsătorit se îngrijeşte de cele ale Domnului, cum să placă Domnului. Cel ce s-a căsătorit se îngrijeşte de cele ale lumii, cum să placă femeii. Şi este împărţire: şi femeia nemăritată şi fecioara poartă de grijă de cele ale Domnului, ca să fie sfântă şi cu trupul şi cu duhul. Iar cea care s-a măritat poartă de grijă de cele ale lumii, cum să placă bărbatului” (I Corinteni 7:32-34).

Căsătoria reprezintă unirea celor doi pentru a urma Lui Hristos, în scopul desăvârșirii și dobândirii mântuirii. “De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va unui cu femeia sa și vor fi amândoi un trup” (Facerea, 2:24). Omul a fost creat să viețuiască doar sub harul Lui Dumnezeu. Trebuie să urmăm poruncilor evanghelice pentru că păcatul alungă harul și să încercăm să căutăm mereu pe Domnul și să-i aflăm voia: “Domnul iubește pe toți oamenii, dar încă mai mult, îl iubește pe cel care îl caută. Pre cei ce Mă caută Îi iubesc, zice Domnul și cei ce mă caută vor afla har” (Sfîntul Siluan Athonitul). Viața de familie trebuie să fie una de sfințenie. Nu întâmplător, familia creștină mai este numită Biserica din casă.

Nicoleta Bolea

Sursa: Catehetica.ro