Chipul lui Dumnezeu în om

Când a fost plăsmuit omul cel dintâi a zis Dumnezeu în sfatul Sfintei Treimi: ”Să facem om după chipul si după asemănarea Noastră” (Facere 1, 26), iar mai apoi citim că ”a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său” (Facere 1, 27). Tot la începutul Scripturii aflăm că ”luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om si a suflat în fata lui suflare de viată si s-a făcut omul cu suflet viu” (Facere 2, 7).
Sufletul este deci chipul lui Dumnezeu în noi după fire, după har si după slavă.
După fire, sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce priveste mintea, care este izvorul cunostintei; este asemenea Fiului în ceea ce priveste Cuvântul lăuntric asezat în noi de la Botez si Care este începutul întelepciunii; si este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce priveste libertatea vointei, care este rădăcina tuturor bunătătilor.
După har, sufletul poate fi asemenea Fiului lui Dumnezeu, pentru că prin taina Sfântului Botez sufletul primeste darul înfierii, devenind si el fiul lui Dumnezeu după har.
După slavă, sufletul este asemenea cu Însusi Dumnezeu prin puterea luminii dumnezeiesti revărsată asupra sa, asa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan: ”Iubitilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu si ce vom fi nu s-a arătat până acum. Stim că dacă El se va arăta, noi vom fi asemnea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este” (I Ioan 3, 2).
Deci cel care vrea să afle ce este sufletul, să stie că este marea operă a Sfatului lui Dumnezeu. Este întipărirea vie a Sfintei Treimi în fiinta omenească.
În Împărătia lui Dumnezeu nu este altceva mai frumos, mai scump si mai plăcut decât vederea Fetei lui Dumnezeu, ”spre care si îngerii doresc să privească” (I Petru 1, 12). Ei nu se mai satură uitându-se la dumnezeiescul chip, ca la un izvor nesfârsit de frumusete si de lumină. Cineva spunea: dacă Chipul sau Fata lui Dumnezeu s-ar arăta o singură clipă în iad, iadul ar ajunge Rai; iar dacă o singură clipă Fata lui Dumnezeu nu s-ar mai arăta în Rai, acesta s-ar preface în iad. Să nu uităm că sufletul omenesc este după chipul acestei fete dumnezeiesti. De aceea sufletul este odorul cel mai scump înaintea lui Dumnezeu.
În suflet stă toată puterea, toată valoarea fiintei omenesti, tocmai pentru că el este făcut după chipul lui Dumnezeu si în vederea unei nesfârsite asemănări cu El.
”Putem pierde orice, afară de suflet,căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic”
În suflet stă toată superioritatea fiintei umane fată de restul vietuitoarelor, în el se află tot ceea ce face din om stăpânul universului. În suflet stau ratiunea sau mintea, priceperea si judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii si o cucereste spre folosul său. Prin darul vorbirii oamenii se înteleg si se apropie unii de altii, iar prin darul creării valorilor de artă si prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.
Obârsia sufletului este Dumnezeu, iar locasul lui este omul. Măretia, valoarea si nobletea sufletului stau deci în originea sa dumnezeiască.
Pentru mântuirea acestui suflet a trimis Dumnezeu pe Însusi Fiul Său în lume.
Pentru sufletul omului a pătimit Mântuitorul pe Golgota si Si-a vărsat scump Sângele Său pe cruce.
Pentru el a întemeiat Domnul Biserica Sa pe pământ.
Pentru el au fost făcute toate frumusetile lumii acesteia. Pentru el există Împărătia Cerurilor si toate bunătătile vietii vesnice, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit ”si la inima omului nu s-au suit” (I Corinteni 2, 9).
Arhimandrit Sofian Boghiu, Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe