Ce atitudine avem faţă de noi, față de alţii, față de Dumnezeu, cum învăţăm de la Biserică rugăciunea, închinarea şi ascultarea poruncilor Dumnezeieşti?

Postul nu înseamnă că trebuie să cerşim şi mai insistent de la Dumnezeu; postul nu înseamnă că trebuie să venim la Împărtăşanie mai des ca de obicei. Postul este vremea în care trebuie să ne înfăţişăm judecăţii Iui Dumnezeu, să luăm aminte la vocea conştiinţei noastre şi poate chiar să ne abţinem de la împărtăşanie, dacă nu ne putem apropia cu vrednicie de ea. Iar a le împărtăşi cu vrednicie înseamnă ca înainte de a primi Sfintele Daruri să le împaci cu cei cu care te afli în ceartă; trebuie să ne oprim asupra gândurilor ce descoperă trădarea noastră faţă de Dumnezeu şi necredinţa faţă de oameni – şi să facem ceva în această direcţie; trebuie să ne împăcăm cu Dumnezeul cel Viu, pentru a nu ne surprinde în situaţia că a murit zadarnic pentru noi. Astfel, de datoria noastră acum este să cugetăm profund asupra noastră, să ne supunem unei judecăţi aspre şi necruţătoare şi să venim la Împărtăşanie prin mărturisire şi pocăinţă, printr-o cercetare amănunţită a propriei vieţi, pentru a nu ne pomeni condamnaţi, apropiindu-ne cu nevrednicie de Sfânta Cină.
Iar asta presupune câteva lucruri simple, însă indispensabile: nu poţi veni la împărtăşanie dacă ai întârziat la Liturghie; nu poţi veni la împărtăşanie dacă nu te-ai pregătit în decursul săptămânii prin rugăciune şi prin cercetarea conştiinţei, prin împlinirea Rânduielii de dinaintea împărtăşaniei. Dacă Rânduiala ţi se pare a fi prea lungă pentru a o citi sâmbăta după
slujba Privegherii, atunci o poţi repartiza pe întreaga săptămână, adăugând-o la rugăciunile de seară şi dimineaţă. In orice caz, disciplina pe care trebuie să o avem mereu, trebuie să fie în aceste zile şi mai strictă. Iar Biserica Ortodoxă ne învaţă că cei ce doresc să se împărtăşească, trebuie să ia parte la Privegherea de sâmbătă astfel, încât să se pregătească de întâlnirea cu Domnul în ziua Învierii Sale . Toate acestea nu sunt nişte „reguli” formale, disciplinare; sunt nişte chemări ce ne duc de mână în adâncurile vieţii duhovniceşti, către o mai vrednică – sau,
cel puţin, către o mai puţin nevrednică – întâmpinare a Domnului. Să păşim, deci, în Post pregătindu-ne prin o mai strictă disciplină a minţii, cercetând cu luare aminte orice mişcare a inimii: ce atitudine avem faţă de noi, fată de alţii, fată de Dumnezeu, cum învăţăm de la Biserică rugăciunea, închinarea şi ascultarea poruncilor Dumnezeieşti?

Mitropolitul Antonie al Surojului, Bucuria pocăinței