Aşteptarea dulce a fericirii veşnice, fericirea îngerească, bucuria duhului, au un singur nume

„Rugăciunea este înălţarea minţii şi inimii spre Dumnezeu, contemplarea lui Dumnezeu, convorbirea dintre făptură şi Creator, înfăţişarea evlavioasă a sufletului în faţa Lui, ca înaintea Împăratului şi Însăşi Vieţii care ne dă tuturor viaţă, pentru care lăsăm de o parte tot ceea ce ne înconjoară; rugăciunea este hrana sufletului, aerul şi lumina, căldura dătătoare de viaţă, spălarea păcatelor, jugul blând al lui Hristos, sarcina Sa uşoară. Rugăciunea este conştiinţa neîncetată a neputinţei sau a sărăciei noastre duhovniceşti, luminarea sufletului, aşteptarea dulce a fericirii veşnice, fericirea îngerească, ploaia cerească ce împrospătează, udă şi hrăneşte glia sufletului, puterea şi tăria sufletului şi a trupului, împrospătarea şi curăţirea aerului gândurilor, luminarea feţei, bucuria duhului, legătura de aur ce uneşte făptura cu Creatorul ei, vegherea şi bărbăţia în toate scârbele şi ispitele vieţii, izbutirea în lucruri, demnitatea egală cu îngerii, întărirea credinţei, nădejdii şi a dragostei. Rugăciunea este îmbunătăţirea vieţii, mama lacrimilor şi a zdrobirii de inimă; îndemnul puternic la faptele milosteniei; siguranţa vieţii; nimicirea fricii de moarte; nesocotirea bogăţiei pământeşti, setea pentru bunătăţile cereşti, aşteptarea Judecătorului Atotdrept, învierii de obşte şi vieţii veacului ce va să vie… rugăciunea este aflarea în inimă a locului pentru toţi oamenii, prin dragoste; pogorârea cerului în suflet; încăperea în inimă a Sfintei Treimi, după cum este scris: şi vom veni la el şi vom face locaş la el (Ioan 14, 23)”.

Sfântul şi Dreptul Ioan de la Kronştadt